Adriana Ioniță
Coordonator Departament Orientare Vocațională
Ada, așa cum o cunosc colegii, s-a alăturat fundației în septembrie 2017. Era momentul la care în portofoliul Fundației se adăuga programul de educație financiară pentru adulți, Fitness Financiar, iar Ada urma să fie unul dintre trainerii acestuia. Experiența Adei este în principal în lucrul cu oamenii și a dobândit-o din poziția de trainer regional, de manager de dezvoltare sau de agent de vânzări în companiile în care a lucrat.
Ada crede cu tărie că cea mai importantă trăsătură pe care o poate avea o persoană este adaptabilitatea și a descoperit că ceea ce o face fericită este să îi ajute pe cei din jurul ei. Se consideră un om norocos, împlinit și este foarte mândră de fiicele sale.